Loc de batut campii…

Mi s-a spus in ultima vreme mai in gluma, mai in serios si mai mult sau mai putin subtil, ca n–as avea inima. La figurat, intelegeti voi, ca la propriu ar fi cam dificil. Am gasit aici un subiect ce mi s-a parut foarte interesant de dezbatut (dovada stau comentariile mai lungi decat post-ul in sine ). Iar parerile mele s-ar putea sa denote “lipsa” inimii despre care vorbeam. Sintetizez ce-am scris acolo, ca stiu ca s-ar putea sa n-aveti rabdare sa cititi tot . Era vorba despre dragoste si diferite aspecte ale ei:

• Nu cred legenda jumatatilor androgine. Ar fi trist daca ar fi adevarata, pentru ca la cate miliarde de oameni sunt pe pamant, ar fi sanse foarte mici sa ne-o gasim.
• Mai ales ca din punctul meu de vedere dragostea tine foarte mult de mediul social. Oamenii trebuie sa aiba si cateva lucruri in comun, subiecte de discutie sau activitati cu care sa-si ocupe timpul in care nu fac sex.
• In plus, nu suntem niciodata perfect compatibili de la inceputul relatiei. Dragostea inseamna si ceva compromisuri. Nebunia (a se citi “pasiunea”) de la inceput ne face sa ne dorim sa fim cat mai buni pentru cel de langa noi. Inevitabil, cateva schimbari tot vor aparea.
• Nu cred ca la inceputul unei relatii se poate vorbi de iubire. Aia e pasiune. Atunci il vezi pe celalalt mai mult asa cum ti-ai dori tu sa fie, mai putin asa cum e in realitate. Adica iubesti un ideal. Pe parcurs ajungi sa-l cunosti, pasiunea datorata idealizarii se mai domoleste, eventual faci unele compromisuri. Daca respectivele compromisuri sunt in limitele tale de acceptare mergi mai departe, daca nu… mergi mai departe cu altcineva.
• Cred ca sinuciderea din dragoste e de fapt doar o problema psihica. Si ca nici macar nu e “din dragoste”, ci e vorba de o obsesie si de multa lipsa de respect si de iubire de sine.

Deci… in ce masura am dreptate? Sau chiar imi trebuie cateva portii serioase de Cenusareasa, Romeo& Julieta si… Betty cea urata?

Eu:  IUBITUUUUU’!!!!!!!!!!!!
Eu:  vreau o pisicuta!!!!
Eu:  exact ca asta!!!!!
El:  ce sa faci cu ea ?
Eu:  e dulceeeee!!!!!!!!
El:  dar parul din casa ?
El:  si cand se c**a pe covor si trebuie strans ?
Eu: 
Eu:  o tundem
Eu:  nu ne mai trebuie covoare
Eu:  imi iei?
Eu: 
El::  nu
Eu:  [-o<
Eu:  [-o<
Eu:  [-o<
Eu:  [-o<
Eu: 
Eu:  [-o< (adica smiley care se roaga )

Eu:  deci IMI IEI MÂŢĂ!!!
Eu:  exact ca aia!
El: 
Eu:  mica, pufoasa si GRI !!!
Eu: 
El:  deci acum chiar rad singur aici
El: 
Eu: 
Eu:  da’ eu nu glumesc

El:  mai lasa-ma cu mâţele
El:  ca mie nu imi plac
Eu: NU!
Eu:  vreau mâţă!
Eu: 
Eu:  nu ma intereseaza
Eu:  imi iei mâţă
Eu:  poti sa dormi la usa tu, daca nu-ti place
El:  te las ca stiu ca pana maine iti trece
El: 
Eu: 
Eu:  ++++++++
El: 
Eu:  VREAU MÂŢĂ!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Eu:  !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Eu: 
Eu: 
El:  te calmasi ?
Eu:  NU!
Eu:  pana nu ma lasi sa-mi iau mâţă nu-mi trece
Eu:  pana nu-mi iei, mai exact
Eu: 

Eu:  tu te-oi uita la film?
El:  desigur
Eu:  nu te las sa te uiti
El:  hai ma
El:  ca acum trebuie sa evadeze astia
Eu:  imi iei pisica?
El: 
El:  NU!!!!!!!!!!!!!!
Eu:  bine
BUZZ!!!
BUZZ!!!
BUZZ!!!
El: 
Eu:  imi iei pisica?
El:  bine
Eu:  asa
Eu:  acum poti sa te uiti la film

Mai am si eu momente din astea. Rare, din fericire.

Nu mai fac niciodata in viata mea snitele!

Asa ca draga domnule El, daca ai de gand sa mananci vreodata asa ceva cat timp suntem impreuna, va trebui ori sa inveti sa-ti faci singur (iti amintesc ca procesul de preparare presupune manipularea de carne cruda… si nu-ti ajung 2 degete, crede-ma), ori sa te dai bine pe langa mama (a mea sau a ta, mi-e indiferent), ori sa le mananci la restaurant. Bine, ar mai exista si varianta cu amanta, dar ma indoiesc ca ar fi ea interesata sa-ti faca tocmai snitele. In plus, nu ti-o recomand, pentru ca asta ar insemna ca eu nu pot sa mananc. Si atunci ar iesi cu scandal.

In caz ca va intrebati: nu, nu s-a intamplat nimic neobisnuit. Lucrurile au decurs absolut normal, cu tot ce presupune procesul de preparare a snitelelor: bucataria plina de faina si oua, fum in toata casa (tin sa precizez ca eram si eu in casa, deci fum si in parul si hainele mele), toate geamurile si usile deschise, inceput de raceala (bine, stranuturile initiale se datorau fainii) etc.

Bucataria voastra ce mai face?

Am primit leapsa de la suntjos si trebuie sa spun ce mi-a adus Mosul.

Material, mi-a adus hainute si dulciuri. Bine, ca toate au fost alese de mine cu ceva timp inainte de Craciun, dar luate special cu titlul de “cadou de la Mosu’“, asta e alta poveste. Nici n-avea ce altceva sa-mi aduca pentru ca am fost copil cuminte (dificil, din punctul altora de vedere ) si nu mi-am dorit nimic special. Ba de fapt mi-as fi dorit, dar nu s-a putut. Asta e, ma multumesc si eu cu ce se poate.

Dar mai important e ca a fost intr-adevar o zi speciala, am simtit ca e sarbatoare. Am petrecut departe de casa, cu rude pe care nu le vad foarte des, dar mai ales am avut parte de zapada. Cu ocazia asta m-am imprietenit si eu un pic cu ea. De fapt, daca ma gandesc bine, nu cu zapada am eu probleme, ci cu frigul, cu gheata de pe trotuare si cu bulgarii care zboara aiurea.

Pe de alta parte, Mosul mi-a adus anul asta si ceva dezamagiri, revelatii, lucruri de care eram constienta dar nu vroiam sa le accept. Nu ma plang, tot raul spre bine, doar ca niciodata nu e placut sa recunosti cand gresesti.

Ei, si nu in ultimul rand, am avut o discutie serioasa cu El. Da, asta in principiu e de bine, ca doar sunt fata si noua ne plac discutiile serioase . Concluzii n-am tras inca si nici n-as vrea sa fac asta. Pentru ca am eu “frumosul” obicei de a intoarce cuvintele pe toate partile, si sigur n-ar iesi ce trebuie. Asa ca mai bine le las asa cum au fost spuse… ma rog, tastate in cazul asta.

Buuun… cam atat de la Mosul meu. Nu dau mai departe, dar oricine citeste asta si are blog e invitatul meu sa spuna ce a primit de Craciun. 

El : vecinii iar si-o trag
El :
Eu : lasa, ca sper eu ca te imbeti de revelion
Eu : si ti-o pui cu vreuna acolo
El : sa ai si tu motiv dupa
Eu : da, si asta

Plimbarile prin oras aduc uneori noutati, trezesc amintiri, starnezc revelatii. Plimbarea mea inutila de azi (care va trebui repetata si maine, ca doar proasta informare se plateste) le aduse pe toate astea.

Cred ca soferii de autobuz ar trebui sa puna in geam, deasupra numarului masinii, o tablita pe care sa scrie ce muzica asculta. Ceva de genul: “In acest autobuz se asculta manele/ muzica populara/ radio X”. Asa as sti si eu la ce sa ma astept cand uit castile acasa (azi nu fu cazul, dar pentru orice eventualitate…). In plus mi-as face o idee (nu foarte exacta, ca lumea e grabita si uneori face compromisuri) despre calatorii din autobuz. Si m-as gandi de doua ori inainte sa urc.

Totusi, plimbarea pe picioruse ofera cele mai multe surprize. Intr-o statie de autobuz, un pusti de vreo 11-12 ani se freca de un copac. In loc sa ma apuce rasul, pe mine ma apuca amintirile. Din copilarie. Nu ca as fi obisnuit eu sa ma frec de copaci, Doamne fereste ! Vacile bunicilor mei o faceau. I-as fi povestit pustiului, dar parca nu merita efortul de a-mi scoate castile.

Unul din cele mai putin eficiente mijloace de flirt e privitul insistent, pe strada. Astazi insa, un baiat era cat pe ce sa aiba succes cu tehnica asta. Doar ca eu, cum ma stiu fata cuminte*, la casa ei*, cu prieten si fidela pe deasupra*, nu-mi permisei sa-i raspund privirilor decat… putin mai mult decat o fac cu altii. Dar mult mai putin decat ar fi meritat. La putin timp dupa esec incep regretele. Adica, baiatul era chiar dragut. Si al meu n-ar avea de unde sa afle ( ). Si…

Deci: tipule dragut, cu par mai lung, mai blond si mai ondulat decat imi place mie in general, daca ajungi cumva pe aici, da un semn.

*

El ma cearta pentru postul de mai jos. Cum ca n-ar fi o idee tocmai democratica (de parca n-ar sti ca eu sunt un mic dictator ) si ca nu ma iau de cine trebuie. Ca de fapt la teste ar trebui sa fie supusi candidatii, sa vedem si noi daca sunt competenti sa ocupe functiile respective… Iar eu nu mai zic nimic, pentru ca are dreptate.

Eu, ca alegator, trebuie mai intai sa aflu cine sunt candidatii. Toti, ca doar trebuie sa le acord sanse egale. Si dupa multe cautari, prin surse imprastiate, aflu ca multi au avut activitati dubioase, au fost implicati in scandaluri, nu si-au indeplinit cum trebuie responsabilitatile avute pana atunci. Si asa lista se scurteaza. N-ar fi mai simplu s-o scurteze cineva inainte, mie ramanandu-mi doar sa aleg dintre promisiuni pe alea care mint mai frumos? Si nu spun asta din comoditate, ci pentru ca “eu” suntem cateva milioane de oameni care ar trebui sa se informeze. Nu-i mai simplu sa faca cineva asta odata si bine?

PS: Fost la vot, pus o singura stampila. A doua, din cauza unor presupuneri gresite ale mele, n-am stiut pe cine sa o pun. Pentru ca aia despre care mai stiam cate ceva nu-mi plac, iar despre ceilalti n-am avut timp sa aflu destule. Si ma intreb: daca eu, care am incercat sa ma informez un pic, am ajuns derutata si cu ceva surprize, pentru aia care s-au multumit doar cu pixu’ si CD-u’ ca surse de informare, cum o fi fost?



(El nu vrea sa comenteze aici. “O sa creada lumea ca am luat-o razna si ca am un iubit imaginar!”, “Pai e mai bine asa. Daca se conving ca exist, risti sa nu se mai dea la tine”)

Pentru mine partenerul trebuie sa fie in primul rand cel mai bun prieten. Jumatatea ta, si bine a zis-o ala care a spus prima data chestia asta. Omul caruia sa-i poti spune absolut  orice si in care sa ai incredere mai mult decat in oricine altcineva. Omul care sa te cunoasca cel mai bine, sa nu te judece inainte de a incerca macar sa te inteleaga, umarul pe care sa plangi in liniste, fara sa astepte nimic in schimb.

Ei, si dupa definitia asta cred ca e evident de ce nu pot sa inteleg eu unele cupluri. Cum sa spui ca-ti iubesti partenerul, dar sa-l  minti? Cum sa-l respecti atat de putin incat sa nu ai incredere in deciziile lui si sa i le impui pe ale tale? Cum sa petreci atata timp, eventual sa-ti faci si planuri de viitor, cu un strain, cu un om cu care sa nu te simti in largul tau?

Atatea relatii disfunctionale dupa criteriile mele ma fac sa ma gandesc daca nu cumva a mea e prea frumoasa pentru a fi adevarata. Iar daca e adevarata, se spune ca lucrurile bune nu dureaza mult. Cum ar fi sa ma ard tocmai eu atat de tare incat, vorba aia, sa ajung sa suflu si in iaurt?

El: Daca nu ne terminam lucrarile de licenta in 2 saptamani, nu mai facem sex 6 luni!

Eu: Adica… nu mai facem impreuna, nu?

31 mai 2008

- Imi dati voie sa stau langa dumneavoastra ?

- …da, sigur…

- Da’ stiti cine sunt eu ?

- …nu…

- Nu ma cunoasteti ?

- Nu.

- Sunt colonelul Iacob.

- ?

- Da’ dumneata esti insurat cu dansa ?

- ??…cum ?

- Esti insurat ?

- …nu

- Pai si atunci de ce o saruti ?

- …

- Si dumneata cati ani ai ? Ai 30 ?

- ??!!!!!!!

- Copii ai ?

- ????nu!

- Nu ?

- Nu, nu… am 21 de ani.

- Aa… bine… o zi buna.

Mda… asta s-a intamplat in timp ce stateam linistiti pe o banca intr-un parculet din centrul orasului. Stateam, vorbeam, ne sarutam… cand apare in fata noastra un batranel. Nu prea inalt, bine facut, imbracat intr-un costum caramiziu (cred). Arata ca orice batranel respectabil. Asa ca n-am putut sa refuzam cand ne-a intrebat, desi eu stateam destul de comod, si a trebuit sa iau o pozitie… normala ca sa-i fac loc. Nu s-a asezat.

Cand a plecat, eu am avut nevoie de cateva secunde sa-mi revin din soc (30 de ani ???!!! si copii ???), apoi ne-am amuzat urmarindu-l cum trece la banca urmatoare, unde erau 2 baieti si o fata (vreo 15-16 ani).