Loc de batut campii…

Nu aveam de gand sa scriu nimic azi, si poate o sa ma condamnati ca in momente din astea imi sta gandul la blog. Insa o fac pentru ca simt nevoia sa ma exteriorizez. Si va promit ca incerc ca asta sa fie primul si ultimul post de acest gen, odata pentru ca mi se pare un mod foarte superficial de a trata asemenea evenimente, si apoi pentru ca stiu ca nici pentru voi nu e placut sa intrati aici si sa dati peste asa ceva.

Am avut pana acum o teorie legata de moarte. Credeam ca doar oamenii foarte cuminti, linistiti, care isi vad de treaba lor si nu tin neaparat sa iasa in evidenta si care n-ar face rau nici macar unei muste, sau oamenii apatici, care nu iubesc viata si trec prin ea doar asa, pentru ca trebuie, credeam ca doar genul asta de oameni mor tineri. Sunt constienta ca suna stupid si nu stiu cum am ajuns la asemenea teorii, pur si simplu asta am vrut sa cred. Poate pentru ca stiu ca eu nu sunt tocmai sfanta si ma simteam un pic mai in siguranta asa. Ieri mi s-a dovedit insa ca ma insel. Se pare ca e adevarat ca moartea nu alege si ca poate veni oricand, la absolut oricine. Si asta ma sperie, pentru ca realizez ca as putea urma eu, sau El, sau oricare dintre oamenii la care tin.

E deja al treilea eveniment de genul asta de care am parte, le distante de 3-4 ani (ma refer la moartea unor oameni tineri, pentru ca in plus mi-au murit toti bunicii, la varste mai mult sau mai putin inaintate). Prima a fost o prietena de joaca din copilarie, care a murit la 15 ani intr-un accident stupid de masina. Singura la parinti, tocmai terminase scoala generala si luase examenul de admitere la liceul la care isi dorea. Al doilea a fost varul meu, caruia la 23 de ani i s-a descoperit o boala in stare foarte avansata la inima. Si-a petrecut ultimele 2 luni de viata in spital.

…

Moartea e atat de nedreapta, incat uneori vine in cele mai nepotrivite momente. Ea avea 21 de ani, iubea viata, era mereu vesela si plina de energie. Urma sa se casatoreasca in cateva luni.

Sambata o vom conduce pe ultimul drum.