Loc de batut campii…

Nu aveam de gand sa scriu nimic azi, si poate o sa ma condamnati ca in momente din astea imi sta gandul la blog. Insa o fac pentru ca simt nevoia sa ma exteriorizez. Si va promit ca incerc ca asta sa fie primul si ultimul post de acest gen, odata pentru ca mi se pare un mod foarte superficial de a trata asemenea evenimente, si apoi pentru ca stiu ca nici pentru voi nu e placut sa intrati aici si sa dati peste asa ceva.

Am avut pana acum o teorie legata de moarte. Credeam ca doar oamenii foarte cuminti, linistiti, care isi vad de treaba lor si nu tin neaparat sa iasa in evidenta si care n-ar face rau nici macar unei muste, sau oamenii apatici, care nu iubesc viata si trec prin ea doar asa, pentru ca trebuie, credeam ca doar genul asta de oameni mor tineri. Sunt constienta ca suna stupid si nu stiu cum am ajuns la asemenea teorii, pur si simplu asta am vrut sa cred. Poate pentru ca stiu ca eu nu sunt tocmai sfanta si ma simteam un pic mai in siguranta asa. Ieri mi s-a dovedit insa ca ma insel. Se pare ca e adevarat ca moartea nu alege si ca poate veni oricand, la absolut oricine. Si asta ma sperie, pentru ca realizez ca as putea urma eu, sau El, sau oricare dintre oamenii la care tin.

E deja al treilea eveniment de genul asta de care am parte, le distante de 3-4 ani (ma refer la moartea unor oameni tineri, pentru ca in plus mi-au murit toti bunicii, la varste mai mult sau mai putin inaintate). Prima a fost o prietena de joaca din copilarie, care a murit la 15 ani intr-un accident stupid de masina. Singura la parinti, tocmai terminase scoala generala si luase examenul de admitere la liceul la care isi dorea. Al doilea a fost varul meu, caruia la 23 de ani i s-a descoperit o boala in stare foarte avansata la inima. Si-a petrecut ultimele 2 luni de viata in spital.

…

Moartea e atat de nedreapta, incat uneori vine in cele mai nepotrivite momente. Ea avea 21 de ani, iubea viata, era mereu vesela si plina de energie. Urma sa se casatoreasca in cateva luni.

Sambata o vom conduce pe ultimul drum.

Probabil unii dintre voi stiti ca El e de cateva luni in Germania, cu un loc de munca stabil acolo. La fel, probabil unii stiti ca am stat si eu acolo aproape o luna si ca asta mi-a mai redus din inversunarea pe care o aveam inainte impotriva mutarii in alta tara. Si probabil unii dintre voi sunteti cei care ma tot cearta ca am ocazia sa plec si nu profit de ea. Sunt sigura ca dupa asta o sa fiu certata de si mai multi.

In Romania as putea sa realizez mai multe decat acolo. Acolo as putea sa aspir cu greu la mai mult decat statutul de angajata. Iar daca ar fi sa ajung mai mult decat angajata, mi-ar fi de 10 ori mai greu decat in Romania. Insa in Romania mi-ar fi de 10 ori mai greu sa ajung la salariul si la nivelul de trai al unei simple angajate de acolo. Iar la nivelul lor de civilizatie de acum Romania va ajunge abia peste zeci de ani (daca va ajunge vreodata*). Oare ceea ce ma tine in tara merita un efort de 10 ori mai mare?

Va pierdui deja? Bine, hai ca incerc altfel.

Sunt mandra de mine si de mentalitatea din pacate atipica majoritatii romanilor, pe care o am. Stiu sa ii respect pe altii, nu judec pe nimeni, nu ma implic in vietile altora daca nu mi se cere, stiu sa imi respect responsabilitatile asumate. Si am invatat sa traiesc in Romania fara sa-mi las principiile astea influentate. Insa am inceput sa ma gandesc ca poate imi voi dori copii la un moment dat. Am tot vorbit despre asta in ultima vreme, sunt sigura ca sunteti si voi lamuriti in privinta temerilor mele legate de asta, deci nu mai lungesc subiectul. O sa spun doar ca mi-e groaza de medicii nostri si de o nastere intr-un spital din Romania. Si sunt constienta ca intr-o alta tara probabil copiii mi-ar fi marginalizati pentru ca sunt straini. Insa as sti sa ii ajut sa treaca prin asta. In schimb, nu cred ca as reusi sa fac in asa fel incat sa nu fie influentati de un mediu violent si fara respect, asa acum e Romania.

Din pacate, asa cum spunea Catalin in alta parte, romanii cu adevarat civilizati, si care ar putea influenta cumva lucrurile, au devenit o minoritate in tara noastra. Si multi dintre ei prefera sa plece. Stiti voi cum e la tara, unde in sate nu mai locuiesc decat batranii, pentru ca tinerii au plecat la oras? Ei, exact asa se intampla si cu Romania.

(*Catalin, daca ajungi pe aici, repeta te rog ce ziceai dincolo despre tigani )

PS: Daca vi se pare ca seamana ideile cu cele dintr-un comentariu la post-ul lui Andy… ei bine, da, chiar seamana. Ca tot eu eram si acolo . Am de cateva zile vreo 2 subiecte si 3 jumatati incepute, dar tot gasesc altceva de scris si tot aman publicarea (respectiv terminarea) lor. Eh… le vine si lor ziua.

Fatboy Slim- The joker

PS: Imi place melodia, nu-l pun pentru mâţe! Mai ales ca nici macar nu sunt gri. Deci .

PPS: Daca am avut o gingie umflata si ma durea cu tot cu ureche si gat probabil nu e de bine, nu? Oricum mi-a trecut intre timp, deci nici de foarte rau n-a fost.

PPPS: Netul imi merge prost. Cu rabdarea stau si mai prost. Si uitai sa raspund la un comentariu.

PPPPS: Am dileme existentiale. Mama lor de dileme!

Dragi studenti bursieri, sunteti prosti! Si nici macar nu sunteti prosti cu folos, pentru ca prostia aia a voastra va e rasplatita cu o bursa de ca*at, din care nici nu va puteti cumpara toate manualele pentru un semestru. De o vacanta dupa ce v-ati pierdut ca fraierii cateva saptamani din viata ca sa luati un afurisit de 10 la examene nici nu se mai pune problema. De Alpi nici nu mai zic.

Da, evident am draci. Aflati aici de ce. Draga Hanule, cred ca o sa te scot din reader, ca prea des abordezi subiecte care imi provoaca reactia asta.

PS: Nu ma intelegeti gresit. Pana de curand am fost si eu studenta si cunosc prea bine importanta 5-ului. Dar de aici pana la a-l ridica la rang suprem si a le rade in nas “tocilarilor” care iau 10 e cale lunga. Sau cel putin asa ar trebui sa fie.

Astazi va trimit prin alte parti. Un subiect aveam, dar simt nevoia sa mai bibilesc la el. Plus ca urmatoarele doua articole mi-au venit pe tava, unul dupa altul in feedreader. Si pentru ca e un subiect care ma intereseaza si despre care as fi scris si eu, nu pot sa nu iau asta ca pe un semn.

Primul este articolul lui dono despre agresivitatea generatiei ce vine in urma noastra si despre imaginea propriului copil crescand intr-un asemenea mediu. E cazul sa repet ce spuneam despre viitorii mei copii pe care ii voi creste in debara?

Apoi, simonarrr isi imagineaza cum ar fi viata ei daca Ceausescu inca ar mai trai. Care e legatura cu articolul celalalt? Pai daca ar fi trait Ceausescu, nu ar mai fi existat. Nici articolul, nici agresivitatea la asemenea nivel. Probabil nici internetul pentru romani.

Imi iubesc libertatea si n-as da-o pentru nimic pe ce a fost inainte de revolutie. Recunosc, eram prea mica pentru a simti comunismul pe pielea mea, deci vorbesc mai mult din auzite. Insa mi-e suficient sa stiu ca mi-ar fi fost interzisa cunoasterea obiectiva a lumii.

Ne place sa fim niste oi care au nevoie de cineva sa le impinga de la spate. Si mai ales, cineva care sa isi asume responsabilitatea pentru faptele noastre. Daca ar fi trait Ceausescu, ne-ar fi educat copiii, pentru ca noi nu suntem in stare sa o facem. Suntem oi scapate definitiv in pasune. Si pentru ca pana acum ne-a fost interzisa, profitam la maxim de ea. Mancam iarba din radacina, nu mai lasam nici un fir. Nu conteaza ca la anu’ o sa murim de foame.

Iar mieii nascuti pe pasune trebuie sa aiba parte si de libertatea pe care n-am avut-o noi. Nu le mai impunem absolut nici o limita: nici de respect, nici de protejare a propriului viitor. Adica ce, nu inseamna democratia libertate absoluta?

Imi pare rau ca avem atata libertate si ne batem joc de ea.

Viruselul e din ce in ce mai insistent. Incerc sa-i vin de hac cu alt antivirus, care tot scaneaza de ore bune. Ca rezultat, pana acum am o gramada de fisiere infectate trimise in carantina.

…

O ora jumate’ de scanat la un singur folder e cam mult, nu-i asa?… Ok, il declar blocat si il opresc.

…

Nu vrea sa se opreasca. Nu antivirusul, calculatorul! Mai exact, nu mai pot decat sa plimb sagetica de la mouse pe ecran. Fara ctrl+alt+del, fara buton de restart, chiar si fara buton de oprire. Bine ca am invatat saptamana trecuta ca functioneaza scoaterea din priza in cazul asta.

…

Zece minute de rugaciuni pauza, bagat la loc in priza, facut un pic de curatenie prin browsere si scanat iar folderul unde se blocase. Hopaaaaa! Ete-l, manca-la-r mama pe el!!! Dupa nume il recunosc! Ar fi si cazul la cat de des l-am tot vazut in ultimele doua saptamani.

Rasuflu usurata, las sa scaneze si restul si astept zilele urmatoare pentru a vedea rezultatele.

Mi s-a spus in ultima vreme mai in gluma, mai in serios si mai mult sau mai putin subtil, ca n–as avea inima. La figurat, intelegeti voi, ca la propriu ar fi cam dificil. Am gasit aici un subiect ce mi s-a parut foarte interesant de dezbatut (dovada stau comentariile mai lungi decat post-ul in sine ). Iar parerile mele s-ar putea sa denote “lipsa” inimii despre care vorbeam. Sintetizez ce-am scris acolo, ca stiu ca s-ar putea sa n-aveti rabdare sa cititi tot . Era vorba despre dragoste si diferite aspecte ale ei:

• Nu cred legenda jumatatilor androgine. Ar fi trist daca ar fi adevarata, pentru ca la cate miliarde de oameni sunt pe pamant, ar fi sanse foarte mici sa ne-o gasim.
• Mai ales ca din punctul meu de vedere dragostea tine foarte mult de mediul social. Oamenii trebuie sa aiba si cateva lucruri in comun, subiecte de discutie sau activitati cu care sa-si ocupe timpul in care nu fac sex.
• In plus, nu suntem niciodata perfect compatibili de la inceputul relatiei. Dragostea inseamna si ceva compromisuri. Nebunia (a se citi “pasiunea”) de la inceput ne face sa ne dorim sa fim cat mai buni pentru cel de langa noi. Inevitabil, cateva schimbari tot vor aparea.
• Nu cred ca la inceputul unei relatii se poate vorbi de iubire. Aia e pasiune. Atunci il vezi pe celalalt mai mult asa cum ti-ai dori tu sa fie, mai putin asa cum e in realitate. Adica iubesti un ideal. Pe parcurs ajungi sa-l cunosti, pasiunea datorata idealizarii se mai domoleste, eventual faci unele compromisuri. Daca respectivele compromisuri sunt in limitele tale de acceptare mergi mai departe, daca nu… mergi mai departe cu altcineva.
• Cred ca sinuciderea din dragoste e de fapt doar o problema psihica. Si ca nici macar nu e “din dragoste”, ci e vorba de o obsesie si de multa lipsa de respect si de iubire de sine.

Deci… in ce masura am dreptate? Sau chiar imi trebuie cateva portii serioase de Cenusareasa, Romeo& Julieta si… Betty cea urata?

I got an error and a virus that will make all the head by my computer for about 4 days. Likely to be rude, I do not know. Antivirus was already accustomed to announce approximately hourly viermisorului existence, but apparently not able to cope with them. I used to ignore him. I’m too laziness to take action. Eventually, and I know about that: “Let no one like you-go” … until crapa.

From the same category, and need to reinstall the windows (read: “must convince someone to re-mi-l, as I had enough curiosity to time only to learn how to do). And the same reason, all stick. Although it already I smell the signs, but I still get the rain.

Hmm … Iubituuu! How old does my windows?

Cam asa stie Google Translate sa traduca pagina asta. Ah, si blogul se numeste “Place the beaten plains” . Am descoperit jucaria asta la meritoriu acum cateva zile(bine, intre timp am mai vazut-o si la altii) si m-am tot amuzat incercand sa descifrez traducerile in diverse limbi.

… vreau sa ma fac proasta. Si sa ajung vedeta la Acces Direct.